Marioneta

Prin labirintul vorbelor tale
m-am pierdut cândva plângând,
şi la capătul tunelului obscur
ochii tăi mă aşteptau şi-mi vorbeau,
   Ochii tăi, uneori râzând.


Râzând susura lumina
în privirile tale dulci,
dar sufletul tău negru
este suflet de păpuşar.
Aş vrea să fug în lume,
să fug, să uit de-al meu amar.


Amar mă mai chinuie dorul
după privirile tale dulci
şi nu-nţeleg nimic din ce se-ntâmplă,
nu-nţeleg cum am ajuns
   o Marionetă aruncată pe după uluci.